"Salariatii din invatamant decid prin referendum urmatoarele actiuni de protest
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sindicatelor din Educatie "SPIRU HARET" si Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater" au declansat la inceputul acestei saptamani un
referendum pentru stabilirea umatoarelor actiuni de protest fata de nerespectarea Legii-cadru nr. 153/2017.
Mentionam ca astazi, 22 decembrie 2021, intre orele 13.00 si 15.00 este ultima pichetare a Guvernului din acest an, urmand ca unele sindicate judetene sa continue si maine, 23 decembrie, pichetarea Prefecturilor.
In functie de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide modalitatea de actiune), precum si de discutiile pe care le vom avea cu Prim-ministrul Romaniei, Nicolae Ciuca (daca intalnirea va avea loc, asa cum ne-a promis domnul Marian Neacsu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la inceputul anului viitor.
Reamintim, pe aceasta cale, ca personalul didactic trebuia sa beneficieze de salariile prevazute de Legea-cadru nr. 153/2017 incepand cu luna septembrie 2020. Insa, Guvernele Romaniei au decis prorogarea acordarii transelor de majorari salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel incat, in prezent, personalul didactic se afla in situatia in care nu a mai beneficiat de nicio majorare salariala din luna ianuarie 2020 – data la care i s-a acordat cea de-a doua transa de 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazut de lege pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 si pana in prezent, inflatia a ajuns la aproximativ 11%!
Subliniem ca majorarea salariala pe care Guvernul este dispus sa o acorde in anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor!
De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca peste 30.000 de salariati din categoria personalului nedidactic din invatamant beneficiaza de salariul minim brut pe tara garantat in plata, desi, de la data declararii pandemiei COVID-19, acesti salariati au desfasurat si alte tipuri de activitati ce nu au legatura cu cele specifice postului detinut. in acelasi timp, personalul din invatamant este singura categorie de bugetari care nu beneficiaza de sporuri pentru conditii de munca, deoarece in ultimii ani politica guvernamentala in domeniul salarizarii a fost aceea a plafonarii cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 153/2017.