Astfel, in acest an scolar, conducerile unitatilor de invatamant, prin Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica, vor pune in aplicare dispozitiile din Capitolul VI din O.M.E Nr. 4224/6 iulie 2022. Iata calendarul si procedurile publicate de
Casa Corpului Didactic a Municipiului Bucuresti, pentru echivalarea creditelor profesionale transferabile, in anul 2024-2025.
Calendarul activitatilor de echivalare in credite profesionale transferabile
1. In perioada 2 septembrie 2024 - 15 octombrie 2024, personalul didactic, de conducere, de indrumare si de control depune la secretariatul unitatii de invatamant, in care este incadrat in anul scolar 2024-2025 sau in care are norma de baza, cererea si un dosar care va contine copii, in conformitate cu originalul, ale diplomelor/atestatelor/adeverintelor care certifica participarea la formele de organizare a formarii continue pentru care solicita echivalarea in credite profesionale transferabile, validate prin semnatura solicitantului.
2. In perioada 15 - 31 octombrie 2024, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din cadrul unitatii de invatamant va analiza dosarele depuse si le vor organiza pe categorii (daca este cazul) in functie de procedurile precizate in OM 4224/2022, astfel:
a) Documentele prevazute in Anexa nr. 1, din Procedura specifica privind recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite in cadrul programelor pentru abilitare functionala;
b) Documentele prevazute in Procedura specifica privind recunoastere si echivalare in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite in cadrul programelor pentru dezvoltare profesionala continua complementare. In cazul in care sunt depuse documente ce atesta participarea cadrelor didactice la cursuri complementare nationale (a se verifica daca titlul cursului se regaseste in listele actualizate la 25 iunie 2024, precum si la 31 mai 2023) sau complementare internationale, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din cadrul unitatii de invatamant realizeaza dosarul prevazut in procedura mai sus mentionata. (Anexele 1-4)
...click AICI pentru Lista programelor nationale complementare - actualizata la 25 iunie 2024
3. In perioada 15 – 31 octombrie 2024, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din cadrul unitatii de invatamant va depune dosarul in vederea echivalarii in credite profesionale transferabile a cursurilor complementare nationale si/sau internationale, in format letric, la sediul Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucuresti din Splaiul Independentei nr. 315 A, sector 6, si scanat in format pdf. (Anexa 2 de ataseaza si in format editabil), pe adresa de email echivalare@ccdbucuresti.org.
NOTA! Documentele care se trimit pe alte adrese de e-mail decat cea mentionata, nu vor fi luate in considerare.
4. In perioada 15 octombrie - 15 noiembrie 2024, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din cadrul unitatii de invatamant va analiza si evalua dosarele depuse, in conformitate cu Procedura specifica privind recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite in cadrul programelor pentru abilitare functionala;
5. In perioada 16 noiembrie - 29 noiembrie 2024, Consiliul de administratie al unitatii de invatamant va valida situatia centralizatoare privind numarul de credite profesionale transferabile acordate in cadrul Comisiei pentru formare si dezvoltare in cariera didactica.
6. In perioada 1 – 15 noiembrie 2024, va avea loc analiza dosarelor depuse in cadrul Comisiei pentru formare si de dezvoltare in cariera didactica constituite la nivelul Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucuresti pentru recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite de cadrele didactice prin participarea la programe complementare.
7. In perioada 16 noiembrie – 10 decembrie 2024, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din cadrul Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucuresti va emite si va transmite, in format electronic, pe adresele de e-mail ale unitatilor scolare care au depus dosare de echivalare, adeverintele prin care se recunosc si se echivaleaza in credite profesionale transferabile competentele dobandite prin participarea la programe complementare nationale si/sau internationale.
8. In perioada 2 - 15 decembrie 2024, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din cadrul unitatii de invatamant va valida si elibera adeverintele prin care se recunosc sise echivaleaza in credite profesionale transferabile competentele dobandite prin participarea la programe pentru abilitare curriculara (Anexa nr. 3 din Procedura specifica privind recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite in cadrul programelor pentru abilitare functionala).
9. Pana cel tarziu 15 ianuarie 2025, Comisia pentru formare si dezvoltare in cariera didactica din fiecare unitate scolara va centraliza si va elibera adeverinte de obtinere a numarului total de credite profesionale transferabile doar cadrelor didactice care la 31 august 2024 au incheiat un interval legal prevazut de 5 ani consecutivi de activitate didactica, calculat de la data obtinerii definitivarii in invatamant. (Anexele 1-4 din Procedura specifica privind operationalizarea reglementarilor metodologice cu privire la acumularea de catre cadrele didactice a 90 de credite profesionale transferabile).
10. Pana cel tarziu 15 ianuarie 2025, se transmite centralizarea datelor prin completarea de catre unitatile scolare din municipiul Bucuresti a Anexei 5 si incarcarea ei pe linkul aferent sectorului unde se afla unitatea scolara respectiva.
ATENTIE! ANEXA 5 se completeaza doar pentru cadrele didactice care la 31 august 2024 au incheiat un interval legal prevazut de 5 ani consecutivi de activitate didactica, calculat de la data obtinerii definitivarii in invatamant.
Procedura specifica privind elaborarea documentatiei si acordarea avizului pentru incadrarea unui program in categoria programe de dezvoltare profesionala continua complementare
Procedura specifica privind recunoastere si echivalare in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite in cadrul programelor pentru dezvoltare profesionala continua complementare
Procedura specifica privind operationalizarea reglementarilor metodologice cu privire la acumularea de catre cadrele didactice a 90 de credite profesionale transferabile
Procedura specifica privind recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite in cadrul programelor pentru abilitare functionala
...Modele de Teste rezolvate pentru Titularizare si Definitivat gasiti AICI (pentru Educatori, pentru Invatatori, la Matematica, la Romana, Engleza, Sport, Istorie, Geografie, Biologie etc samd)
Extras din O.M.E Nr. 4224/6 iulie 2022
Art. 51.
(1) Personalul didactic beneficiaza de recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite prin participarea la programe complementare.
(2) Programele complementare sunt nationale si internationale.
(3) Pentru programele complementare recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile se realizeaza de catre casa corpului didactic de referinta, la solicitarea scrisa a unitatii de invatamant in care sunt incadrate cadrele didactice care au absolvit programul complementar, potrivit unei proceduri elaborate de catre Ministerul Educatiei, in termen de 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei metodologii-cadru.
(4) Prin casa corpului didactic de referinta se intelege casa corpului didactic din judetul/din municipiul Bucuresti corespunzator localitatii in care functioneaza unitatea de invatamant in care este incadrat personalul didactic participant la program.
(5) Pe baza fisei de competente asociate documentului de certificare, prin recunoastere si echivalare, unui program complementar ii pot fi acordate un numar de maximum 20 de credite profesionale transferabile.
(6) In cadrul perioadei legal prevazute pentru acumularea de 90 de credite necesare indeplinirii conditiei de formare continua de catre un cadru didactic, casa corpului didactic de referinta poate acorda unui cadru didactic maximum 35 de credite profesionale transferabile, prin recunoastere si echivalare.
Programele pentru dezvoltare personala si abilitare functionala
Art. 52.
(1) Programele pentru dezvoltare personala si abilitare functionala precizate la art. 2 alin. (5) vizeaza atat domeniul educational, cat si domenii conexe acestuia si asigura cadrelor didactice suport pentru autonomia pedagogica si pentru dezvoltarea comportamentelor sociale adecvate.
(2) In categoria programelor pentru abilitare functionala sunt incluse activitati de tipul sesiunilor de comunicari stiintifice, simpozioane, workshopuri si alte activitati cu impact asupra stilului pedagogic si asupra autonomiei profesionale a cadrului didactic.
(3) Programele pentru abilitare functionala se desfasoara in scoala sau in afara acesteia.
Art. 53.
(1) Pentru programele pentru abilitare functionala, recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile se realizeaza la solicitarea scrisa a cadrului didactic, la nivelul unitatii de invatamant in care acesta isi desfasoara activitatea, prin Comisia pentru mentorat didactic si formare in cariera didactica (CMDFCD).
(2) Pentru programele pentru abilitare functionala, absolvite de catre cadrele didactice, sunt recunoscute si echivalate la nivelul unitatii de invatamant, prin CMDFCD, potrivit unei proceduri elaborate de catre Ministerul Educatiei, in termen de 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei metodologii-cadru, un numar maxim de 15 credite profesionale transferabile, in cadrul perioadei legal prevazute pentru acumularea de 90 de credite necesare indeplinirii conditiei de formare continua de catre un cadru didactic.
(...)
Sistemul de acumulare, recunoastere si echivalare a creditelor profesionale transferabile
Art. 57.
(1) Evaluarea si validarea achizitiilor dobandite de personalul didactic prin diferite programe si forme de organizare a formarii continue se realizeaza pe baza Sistemului de acumulare, recunoastere si echivalare a creditelor profesionale transferabile.
(2) Sistemul prevazut la alin. (1) permite flexibilizarea si transparenta rutelor de formare in contexte variate: formale, nonformale si informale si reglementeaza cadrul general, institutional, conceptual si procedural prin care se realizeaza acumularea, recunoasterea si echivalarea creditelor profesionale transferabile. '
Art. 58.
Aplicarea principiului invatarii pe tot parcursul vietii presupune recunoasterea si validarea, prin Sistemul de acumulare, recunoastere si echivalare a creditelor profesionale transferabile, a achizitiilor dobandite de personalul didactic, in contexte formale, nonformale si informale.
Art. 59.
(1) Recunoasterea, echivalarea si validarea achizitiilor dobandite de personalul didactic prin diferite programe si forme de organizare a formarii continue, la nivelul fiecarei unitati de invatamant , se realizeaza de catre Comisia de mentorat didactic si formare in cariera dactica - CMDFCD, cu atributii prevazute de Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant - ROFUIP.
(2) Activitatile organizate si desfasurate , in fiecare unitate de invatamant, prin CMDFCD sunt:
a) planificarea, organizarea si desfasurarea activitatilor din domeniul formarii in cariera didactica;
b) realizarea diagnozei de formare continua ;
c) stabilirea stadiului de indeplinire a nditi i de formare pentru personalul didactic, prin actualizarea periodica a bazei de date privind numarul creditelor profesionale transferabile acumulat de fiecare cadru didactic pe parcursul anului scolar precedent, pana la data de 31 august;
d) monitorizarea impactului formarii cadrelor didactice asupra calitatii procesului de predare-invatare-evaluare si a progresului scolar al elevilor;
e) implementarea standardelor de formare asociate profilului profesional al cadrelor didactice;
f) consilierea cadrelor didactice in procesul de predare invatare evaluare, inclusiv in sistem blended learninglonline;
g) realizarea graficului activitatilor de practica pedagogica si monitorizarea activitatii profesorilor mentori, in cazul in care unitatea de invatamant este scoala de aplicatie;
h) organizarea si desfasurarea activitatilor specifice de mentorat didactic pentru cadrele didactice debutante, in vederea sustinerii examenului national pentru definitivare in invatamantul preuniversitar;
i) elaborarea de rapoarte si planuri anuale privind dezvoltarea profesionala continua si evolutia in cariera didactica a personalului didactic incadrat in unitatea de invatamant.
(3) Componenta CMDFCD este stabilita anual, prin decizie a conducerii unitatii de invatamant.
Art. 60.
(1) Personalul didactic din invatamantul preuniversitar are obligatia legala, prevazuta la art. 245 alin. (6) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, de a participa periodic la diferite forme de organizare a formarii continue, astfel incat sa acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani scolari de activitate didactica la catedra, calculat de la data 'promovarii examenului de definitivare in invatamant, minimum 90 de credite profesionale transferabile, ara a lua in calcul perioadele de suspendare a contractului individual de munca, in conditiile legii.
(2) Pentru cadrele didactice care au acumulat numarul minim de credite profesionale transferabile precizat la alin. (1 ), unitatea de invatamant in care sunt incadrate, prin CMDFCD, elibereaza anual, in perioada 15-30 noiembrie, adeverinta din care sa rezulte indeplinirea conditiei de formare continua , conform unui model elaborat de Ministerul Educatiei.
(3) In sensul prezentei metodologii-cadru, prin interval legal prevazut se intelege intervalul consecutiv de 5 ani scolari de activitate didactica la catedra, precizat la alin. (1 ).
Art. 61.
(1) Acumularea de 90 de credite profesionale transferabile se realizeaza prin participarea la programe de studii organizate de institutiile de invatamant superior, prin participarea la programe pentru dezvoltare profesionala continua si la alte forme de organizare a formarii continue.
(2) Personalul didactic beneficiaza de recunoasterea rezultatelor invatarii in contexte formale, nonformale si informale si de echivalarea in credite profesionale transferabile a competentelor dobandite prin participarea la diverse forme de organizare a formarii continue.
(3) Nivelurile de competenta si etapele de dezvoltare in cariera sunt descrise de standarde profesionale pentru profesia didactica, de standarde de calitate si de competente profesionale.
Art. 62.
Pentru fiecare cadru didactic se considera indeplinite de drept conditiile de formare continua prevazute la art. 60 alin. (1) in urmatoarele situatii:
a) obtinerea, in intervalul legal prevazut, a gradului didactic II sau a gradului didactic I, conform ordinului ministrului de validare a rezultatelor pentru gradele didactice lI si I;
b) absolvirea de catre personalul didactic din invatamantul preuniversitar, in intervalul respectiv, a studiilor universitare de master, in domeniul de specialitate sau in domeniul stiinte ale educatiei, conform documentelor de certificare legal prevazute;
c) absolvirea, in intervalul respectiv, a studiilor universitare de doctorat in domeniul de specialitate sau in domeniul stiinteale educatiei, conform documentelor de certificare legal prevazute ;
d) absolvirea, in intervalul respectiv, a unui program postuniversitar de conversie profesionala a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar, cu durata de 2 ani/4 semestre - 120 de credite ECTS, conform documentelor de certificare legal prevazute;
e) obtinerea, in intervalul respectiv, a unei alte pe ializari , care atesta obtinerea de competente de predare a unei alte discipline, in invatamantul preuniversitar, conform documentelor de certificare legal prevazute .
Art. 63.
Pentru alte situatii decat cele prevazute la art. 62 alin. (1 ), conditia de formare continua se considera indeplinita prin participarea cadrelor didactice la programe de studii organizate de institutiile de invatamant superior si/sau la programe de dezvoltare profesionala continua, precum si prin recunoasterea rezultatelor invatarii in contexte formale, nonformale si informale. ·
Art. 64.
Pentru participarea la programe de studii organizate de institutiile de invatamant superior, cadrele didactice beneficiaza de echivalarea in credite profesionale transferabile, dupa cum urmeaza:
a) 60 de credite profesionale transferabile, pentru absolvirea, in intervalul legal prevazut, a unui program de studii masterale intr-un domeniu diferit de domeniul de specialitate;
b) 50 de credite profesionale transferabile, pentru absolvirea in intervalul legal prevazut a unui program postuniversitar, intr-un domeniu diferit de domeniul de specialitate, cu durata de 2 ani/4 semestre, conform documentelor de certificare legal prevazute;
c) 40 de credite profesionale transferabile, pentru absolvirea in intervalul legal prevazut a unui program postuniversitar, intr-un domeniu diferit de domeniul de specialitate, cu durata de 1,5 ani - 3 semestre, conform documentelor de certificare legal prevazute;
d)
30 de credite profesionale transferabile, pentru absolvirea in intervalul legal prevazut a unui program postuniversitar, intr-un domeniu diferit de domeniul de specialitate, cu durata de 1 an - 2 semestre, conform documentelor de certificare legal prevazute.
...Modele de Teste rezolvate pentru Titularizare si Definitivat gasiti AICI (pentru Educatori, pentru Invatatori, la Matematica, la Romana, Engleza, Sport, Istorie, Geografie, Biologie etc samd)
Art. 65.
(1) Prin participarea la programe de dezvoltare profesionala continua si prin recunoasterea rezultatelor invatarii in contexte formale, nonformale si informale, cadrele didactice pot acumula 90 de credite profesionale transferabile.
(2) Pentru indeplinirea conditiei de formare in situatiile precizate la alin. (1 ), fiecarui cadru didactic, la nivelul unitatii de invatamant, prin CMDFCD, i se calculeaza numarul de credite profesionale transferabile dobandite, dupa formula:
a) minimum 40 de credite profesionale transferabile dobandite prin participarea la programe acreditate;
b) maximum 35 de credite profesionale transferabile dobandite prin participarea la programe complementare;
c) maximum 15 credite profesionale transferabile dobandite prin participarea la programe pentru abilitare functionala .
(3) In situatia in care cele 90 de credite 'profesionale transferabile sunt acumulate de catre un cadru didactic atat prin participarea la programe de studii organizate de institutiile de invatamant superior, cat si prin participarea la programe pentru dezvoltare profesionala continua si la alte forme de organizare a formarii continue, se considera indeplinita conditia de formare daca creditele profesionale transferabile au fost dobandite dupa cum urmeaza:
a) minimum 30 de credite profesionale transferabile dobandite prin participare la diverse forme de organizare a formarii continue;
b) maximum 60 de credite profesionale transferabile dobandite prin participarea la programe de studii organizate de institutii de invatamant superior.
Art. 66.
In situatia in care cadrul didactic a finalizat diferite forme de organizare a formarii continue, acesta are obligatia de a depune documente-suport de certificare, insotite de o cerere privind evaluarea stadiului de indeplinire a conditiei de formare pentru personalul didactic, la secretariatul unitatii de invatamant in care este incadrat in anul scolar respectiv, in perioada 1 septembrie-31 octombrie.
Art. 67.
(1) Comisia valideaza, dupa evaluare, indeplinirea conditiei de formare prin acumularea numarului de credite profesionale transferabile legal prevazut, inclusiv prin recunoasterea si echivalarea in credite profesionale transferabile a rezultatelor participarii personalului didactic la programe pentru dezvoltare profesionala continua si pentru evolutia in cariera didactica, sau, dupa caz, certifica numarul de credite profesionale transferabile acumulate, pentru intervalul legal prevazut.
(2) Situatia centralizata privind acumularea numarului de credite profesionale transferabile pentru cadrele didactice incadrate in unitatea de invatamant este prezentata, de catre CMDFCD, in consiliul profesoral si validata de consiliul de administratie al unitatii de invatamant, in perioada 1 noiembrie - 15 noiembrie.
(3) Pentru cadrele didactice pentru care s-a validat indeplinirea conditiei de formare, unitatea de invatamant elibereaza adeverinte privind acumularea creditelor profesionale transferabile, upa un model elaborat de Ministerul Educatiei.
(4) Dupa validare, situatia centralizata privind acumularea numarului de credite profesionale transferabile pentru cadrele didactice incadrate in unitatea de invatamant este comunicata, in perioada 16-30 noiembrie, de catre ' responsabilul CMDFCD, inspectorului scolar pentru dezvoltarea resurselor umane din inspectoratul scolar si profesorului metodist cu atributii privind mentoratul pentru dezvoltare profesionala, din casa corpului didactic.
(5) Documentele precizate la art. 66 se arhiveaza la nivelul unitatii de invatamant, in componenta dosarelor personale ale cadrelor didactice, conform procedurilor proprii de arhivare, elaborate conform legislatiei in vigoare.
Art. 68.
(1) CMDFCD isi poate desfasura activitatea si in sistem blended-leaming.
(2) In organizarea si desfasurarea activitatilor sale, CMDFCD respecta prevederile directivelor Uniunii Europene privind securitatea cibernetica si prelucrarea datelor cu caracter personal, cuprinse in Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor) si legislatia specifica privind regimul proprietatii intelectuale si secretul profesional.