Verbul este partea de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care exprima actiuni, stari sau calitati privite ca procese in derulare.
Clasificarile verbului
a) din punct de vedere sintactic:
– predicative: indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc.)
– nepredicative: leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal, impreuna cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
*Copulative (a fi, cand nu are sensul „a exista”, „a trece”; a deveni; a insemna; a ajunge; a ramane etc.)
*Auxiliare – ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a avea, a vrea).
b) dupa posibilitatea de a avea complement direct:
– tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc.)
– intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)
c) dupa referirea la persoana:
– personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.)
– impersonale: nu au subiect si, de obicei, au numai forma de persoana a III-a (a ploua, a ninge, a se zice etc.)
– unipersonale: se folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.).
Locutiunile verbale
Locutiunile verbale sunt grupuri de cuvinte care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi morfologice si sintactice specifice verbului: a avea de gand; a o lua la sanatoasa, a-si aduce aminte.
O locutiune verbala se recunoaste daca:
– se poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga = a fugi)
– intelesul unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente.
Constructiile verbale
– Active: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de conjugat, la care se adauga terminatiile modurilor si ale timpurilor respective (a merge, a citi).
– Pasive: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent (exprimat sau subinteles); se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de constructia verbala activa a verbului auxiliar a fi (a fi laudat, a fi evidentiat).
– Reflexive: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din constructia verbala activa a verbului de conjugat, precedat de pronumele reflexiv in dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica (a se gandi, a se spala).
– Impersonale: contin verbe care au in comun trasatura absentei unui subiect sau a absentei unui subiect care denumeste o persoana
a) Fara subiect:
- verbele meteorologice sau legate de momentele zilei, ex: ninge, ploua, tuna, se lumineaza
- cand se refera la denumirea unei persoane, ex: Ma cheama Estera.
- cand referirea la persoana se face printr-un complement direct sau indirect, ex: Ma doare in gat. Imi pasa de viitorul tau.
- verbul impersonal "trebuie"
b) Cu subiect:
- expresii verbale impersonale, insotite de un subiect exprimat prin verb la infinitiv sau verb la supin, ex: Este bine a face sport. Este usor de criticat.
- cand verbul a fi e urmat de substantive care denumesc stari fiziologice sau stari sufletesti, ex: Mi-e foame. Mi-e sete. Mi-e frig. E noapte.
- verbe reflexive impersonale, ex: Se merge la cantina zilnic. Se nareaza intamplarea de azi.
Modurile si formele verbului
Modurile personale (predicative):
– indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala, sigura (lucrez, tac, culeg, fug);
– conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila (sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug);
– conditional-optativ: exprima o actiune dorita sau una realizabila in functie de o conditie (as lucra, as tacea, as culege, as fugi);
– imperativ: exprima un ordin, un indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!).
Formele verbale nepersonale (nonfinite):
– infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii; este forma de dictionar a verbului (a citi, a lucra etc.);
– gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii; sufixele specifice de gerunziu sunt –and, -ind (citind, lucrand etc.);
– participiu: denumeste o actiune trecuta,suferita sau indeplinita de o fiinta sau de un lucru; sufixele specifice de participiu sunt –at, -ut, -s, -t, -it, -at (citit, scris etc.);
– supin: exprima actiuni ce urmeaza sa fie realizate; se formeaza cu ajutorul prepozitiei si al formei de participiu a verbului (de mancat, pentru citit, la cules etc.).
Timpurile verbale
Timpurile indicativului:
– prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);
– imperfect: actiune trecuta, neterminata in momentul vorbirii (lucram, taceam, culegeam, fugeam);
– perfect simplu: actiune trecuta, incheiata de curand (lucrai, tacui, culesei, fugii);
– perfect compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata de prezent (am lucrat, am tacut, am cules, am fugit);
– mai-mult-ca-perfect: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem);
– viitor: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi);
– viitor anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei alte actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);
– viitor in trecut: indica o actiune viitoare desfasurata in trecut, in raport cu alta actiune din trecut; se formeaza cu imperfectul verbului a avea si conjunctivul verbului de conjugat (aveam sa lucrez, aveam sa tac, aveam sa culeg, aveam sa fug)
Timpurile conjunctivului:
– prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;
– perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit.
Timpurile conditionalului-optativ:
– prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;
– perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as fi fugit.
Observatie: Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decat pentru prezent.
Dintre formele verbale nepersonale, doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent si perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai multe timpuri.
Conjugarea verbului
Conjugarea (flexiunea specifica verbului) reprezinta variatia verbului in functie de persoana, numar, mod si timp. Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor), verbele se clasifica in cinci conjugari:
Conjugarea I: verbe terminate in -a (a lucra, a canta, a visa etc.)
Conjugarea a II-a: verbe terminate in -ea (a placea, a vedea etc.)
Conjugarea a III-a: verbe terminate in -e (a bate, a merge, a spune etc.)
Conjugarea a IV-a: verbe terminate in -i (a fugi, a dori etc.)
Portalinvatamant
Actualizat in urma cu 5 minute
23Mai.2024
