"Romanul a fost publicat in 1938, la sfarsitul perioadei interbelice si este o scriere realista printr-o serie de trasaturi: reprezentarea verosimila a burgheziei, descrise in mediul ei de viata, in spatiul Bucurestiului, construirea personajelor tipologice, insistenta pe modul de expunere al descrierii si pe suprinderea amanuntului semnificativ.
Autorul aplica in text principiile realismului de tip balzacian, prin tema mostenirii, prin motivul paternitatii si prin observatia ca banul perverteste moral individual. Inspiratia realista se ingemaneaza in roman cu elemente moderniste, prin adoptarea tehnicilor variate de analiza a personajelor: reflectarea poliedrica, comportamentismul, ambiguizarea lor si prin viziunea parodica, ironica a autorului asupra personajelor si miscarii lor sufletesti. In clasificarea lui Nicolae Manolescu, Enigma Otiliei este un roman doric.
Titlul initial a fost Parintii Otiliei, pornind de la explicatia ca fiecare personaj masculin din roman se erijeaza in protector al Otiliei. Titlul definitiv deplaseaza accentul de la portretul traditional la tehnica moderna a oglinzilor paralele, prin care este realizat personajul titular.
Actiunea romanului se desfasoara in douazeci de capitole, care descriu doua planuri paralele: unul al iubirii dintre Felix si Otilia, romanul fiind si unul de dragoste; cel de-al doilea plan prezinta lupta pentru o mostenire si protagonistii sunt membrii familiei Tulea.
Incipitul romanului fixeaza elementele care contureaza timpul si spatiul actiunii: actiunea debuteaza odata cu sosirea tanarului Felix la Bucuresti, intr-o seara de iulie a anului 1909, spatiul fiind strada Antim si casa lui Costache Giurgiuveanu. Incipitul prezinta personajele si sugereaza conflictele dintre ele. Incipitul este simetric cu finalul, inchis al actiunii, prin revenirea asupra casei din strada Antim si asupra infatisarii bizare a lui Girgiuveanu. Cele doua imagini sunt redate din perspectiva lui Felix, dar in momente diferite ale existentei sale (initial adolescent, ulterior, ajuns la maturitate).
Actiunea prezinta mai multe conflicte, in functie de tema descrisa. Conflictul principal se declanseaza intre Costache Giurgiuveanu, (posesorul unei averi considerabile, care este tutorele fiicei sale vitrege, Otilia Marculescu), si sora sa, Aglae Tulea. Ea are trei copii, Olimpia, Aurica si Titi. Simion, sotul Aglaei si Stanica Ratiu, partenerul Olimpiei sunt cei care intregesc imaginea acestei familii. Familia Tulea doreste sa puna mana pe averea lui Costache si s-o deposedeze pe Otilia de dreptul ei succesoral. Un al doilea conflict, de esenta erotica, se refera la rivalitatea dintre tanarul Felix si maturul Pascalopol pentru dragostea Otiliei.
Impresia pe care o transmite romanul Enigma Otiliei este de comedie umana, in primul rand, prin faptul ca personajele se incadreaza, datorita unei trasaturi de caracter evidente, intr-o categorie. Exista astfel: avarul – Costache Giurgiuveanu, cocheta fermecatoare – Otilia, „baba absoluta, fara cusur in rau” – Aglae, fata batrana – Aurica, dementii Simion si Titi, arivistul demagog al ideii de familie – Stanica Ratiu. Personajele se dovedesc, insa, mai complexe de atat prin includerea in structura lor caracteriala a unor atribute care le fac mai umane. Mos Costache este mai apropiat de Mos Goriot al lui Balzac, prin faptul ca este capabil de iubire si prin gestul de a-i apara, depotriva pe Felix si pe Otilia, cand ei sunt atacati de vitriolanta Aglae, Pascalopol marturiseste ca o iubeste pe Otilia si viril si patern, fiind gata sa-i fie sot sau tata adoptiv, dupa cum va dori ea. Felix manifesta o pasiune adolescentina pentru Otilia, fiind, in acelasi timp lucid in ceea ce priveste viitorul sau profesional. Stanica este arivist, escroc si sentimental, in acelasi timp.
Otilia este personajul principal, eponim al romanului. In potretul ei, naratorul include multe trasaturi pozitive, pentru ca ea intruchipeaza imaginea eternului feminin. Otilia are un temperament de actrita, schimbator, fiind, totodata, nebunatica, meditativa, inteligenta, cocheta si capricioasa. In portretizarea ei, autorul foloseste tehnici moderne: tehnica plurisperspectivismului, a oglinzilor paralele. Otilia este perceputa diferit de personajele din cele doua familii; barbatii ii lauda calitatile, femeile, din invidie, i le contesta. Astfel, pentru Aglae si Aurica, Otilia este o dezmatata, o stricata, o fata care suceste capul baietilor de familie; in schimb, pentru Giurgiuveanu este „fe-fetita” lui, pe care o adora, pentru Felix este o fata superioara, pe care nu o intelege, ramanand pana la capat o enigma, pentru Pascalopol o fata fina, care il emotioneaza, pentru Stanica este femeia desteapta, care stie sa se descurce.
Otilia are o conceptie lucida asupra vietii, considerand ca frumusetea si tineretea sunt trecatoare, ca femeile „traiesc putin”, atat cat sunt dezirabile, dupa aceea ajung ca Aglae sau ca Aurica, niste monstri. Asemenea lui Felix, Otilia este dezinteresata de averea lui mos Costache. Desi il iubeste pe Felix, il lasa sa-si urmeze drumul in viata, intuind ca ea i-ar putea fi o piedica in evolutia lui profesionala. In gestul de a-l alege pe Pascalopol se observa dorinta de siguranta a fetei. La finalul romanului, Felix o reintalneste pe Otilia, sub forma unei fotografii, in care nu mai recunoaste frumusetea juvenila de altadata, constatand ca timpul adeverise presimtirile fetei. Otilia ii apare lui Felix, inca o data enigmatica, dupa cum este si destinul.
Romanul Enigma Otiliei este o creatie notabila pentru perioada interbelica, care ilustreaza principiul ca literatura trebuie sa ilustreze viata".
...deprinda arta redarii pe scurt, dar cu miez, a textului studiat.
Rezumatele prezentate in lucrare pentru operele literare studiate pe parcursul celor 4 ani de liceu il ajuta pe copil sa recapituleze usor si eficient o parte importanta a materiei:
- ii ofera solutii pentru elaborarea propriilor texte (rezumate, eseuri, comentarii, paralele etc.);
- il pregatesc perfect pentru reusita la primul si cel mai important examen – cel de maturitate!