„Curiozitatea pentru informatica incepe devreme. Prin intermediul subiectelor antrenante de logica, algoritmica, programare, dar si de utilizare a calculatorului si a terminalelor, jocul concurs Cangurul de Informatica ofera elevilor de gimnaziu ocazia de a explora si de a-si dezvolta abilitatile in domeniul tehnologiei”, spune Boris Singer, fondatorul Asociatiei IDEE.
Prin Cangurul la Informatica, elevilor li se propune un joc-concurs care testeaza competentele acestora in utilizarea tehnologiilor informatiei si comunicarii, precum si elemente de programare, conform curriculumului scolar pentru gimnaziu.
Sunt propuse elevilor 3 niveluri de competente, respectiv Exploratorii, Arhitectii si Inovatorii. Fiecare elev poate sa aleaga, indiferent de clasa, nivelul la care considera ca va obtine cel mai bun punctaj.
Jocul-concurs are loc pe 27 februarie 2025, dureaza 60 de minute si propune doua variante de sustinere, la alegere:
• offline - sustinerea jocului-concurs cu materiale tiparite sau cu materiale multiplicate in scoala
• online - sustinerea jocului-concurs pe platforma www.cangurul.net.
In varianta offline, responsabilul de jocul-concurs (un profesor sau un parinte) se va ocupa de prezentarea, inscrierea elevilor si organizarea locala. Perioada de inscriere a elevilor se va incheia pe data de 14 februarie 2025. Dupa sustinerea jocului-concurs, responsabilul va expedia prin colet postal foile de raspuns completate de elevi, in termen de doua zile lucratoare de la data acestuia, la adresa: Editura Sigma, O.P. 83, C.P. 36, Bucuresti.
In varianta online, parintii pot inscrie elevii individual, pe
https://editurasigma.ro, iar inscrierea se poate face inclusiv in ziua sustinerii jocului-concurs. De asemenea, inscrierile pot fi coordonate de catre profesori, pe baza codului alocat scolii.
Pentru a participa la jocul-concurs, fiecare elev va folosi un cod de participare unic, format din cinci cifre si patru litere (de exemplu: 12345-ABCD). Cu ajutorul acestui cod, elevul poate sustine jocul-concurs si pe platforma www.cangurul.net, accesand ulterior rezultatul obtinut. Corectarea raspunsurilor se face computerizat, asigurand analiza impartiala a foilor de raspuns si stabilirea clasamentelor. Grila cu raspunsurile corecte va fi afisata pe site-ul www.cangurul.ro. Fiecare elev, folosind codul de participare unic, va gasi pe site-ul jocului concurs: foaia cu raspunsurile date, calculul punctajului, raspunsurile corecte. Instructiunile pentru folosirea platformei vor fi afisate pe cangurul.net.
Infiintata in 2007, Asociatia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluarii in Educatie (IDEE) reuneste profesori si cercetatori din domeniul stiintelor educatiei, cu o bogata experienta in elaborarea programelor educationale, in evaluare si dezvoltare de curriculum. Scopul asociatiei este realizarea unei comunitati profesioniste, capabile sa creeze mecanisme functionale pentru cresterea calitatii sistemului de invatamant preuniversitar. De-a lungul timpului, Asociatia IDEE a derulat o serie de proiecte, cu impact local sau mai extins, pentru sporirea calitatii educatiei.
Concursurile Cangurul se bucura de un mare succes la nivel national si international, ele insotind generatii intregi de elevi de-a lungul parcursului lor scolar. Astfel, Cangurul a devenit mai mult decat un concurs, a devenit o comunitate a carei pasiune pentru cultura, stiinta si perspicacitate a unit elevi din intreaga lume intr-o entitate cu valori comune.