Ordinul Ministrului Educatiei Nationale 4884 din 31.08.2018 se pare ca va face victime in randul profesorilor. Nu mai putin de 4.000 de profesori sunt in pericol de a fi concediati, conform unui comunicat de presa al Federatiei Sindicatelor din Educatie "SPIRU HARET".
Federatia Sindicatelor din Educatie „SPIRU HARET” solicita Primului Ministru Viorica Dancila sa blocheze aplicarea Ordinului ministrului educatiei nationale nr. 4884/2018, care ar conduce la concedierea a peste 4.000 de angajati din invatamant.
„Dupa ce, in urma comunicatului nostru din 31 august a.c., Ministerul Educatiei Nationale(MEN) ne-a acuzat de dezinformare, incepand de ieri, in baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele scolare au trecut la taierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odata cu inceperea anului scolar.
Este vorba atat personal didactic de predare, cat si de personal didactic auxiliar si nedidactic. Grav este ca MEN nici macar nu a consultat federatiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, in conditiile in care legislatia in vigoare il obliga pe acesta sa puna in discutia partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ. in conditiile in care doamna prim-ministru nu va lua masuri pentru blocarea aplicarii ordinului, Federatia Sindicatelor din Educatie „SPIRU HARET“ va actiona in judecata MEN pentru anularea acestuia.
De asemenea, FSE „SPIRU HARET“ va asigura asistenta juridica tuturor colegilor care ar urma sa fie disponibilizati“, a declarat Marius Nistor, presedinte FSE „SPIRU HARET“.
Mentionam ca FSE „SPIRU HARET“ a atentionat inca de luna trecuta ca fondurile alocate pentru plata salariilor in sistemul de invatamant preuniversitar nu ajung pana la sfarsitul acestui an, iar MEN incearca, prin diverse metode – mai mult sau mai putin legale – si prin presiuni asupra inspectorilor scolari generali si directorilor, sa faca economii.
Precizari suplimentare au venit si de la liderul sindical Traian Paduret, presedinte al Sindicatului Pro Educatia Suceava, afiliat la Federatia "Spiru Haret".
"Conform OMEN 4884/31.08.2018, semnat de fostul ministru, suceveanul Valentin Popa, din sistemul de invatamant, la nivel national, se vor reduce cca. 4.000 norme. Cauza principala este nealocarea resurselor financiare necesare – judetul Suceava nu are bani suficienti pentru incheierea anului bugetar, pentru o luna. OMEN 4884/31.08.2018 a ajuns la ISJ Suceava la finele lunii septembrie!
Urmare ordinului mentionat, ISJ Suceava trebuie sa se execute si sa reduca 80 norme, 65 din invatamantul de masa si 15 din CJRAE si invatamantul special. in ordin nu se specifica din ce categorie vor fi cei care nu vor mai avea contracte de munca, asadar, pot fi personal didactic de predare, personal didactic auxiliar sau personal nedidactic.
In data de 02 octombrie 2018 au fost invitati la ISJ Suceava pentru a identifica cele 15 norme directorii din invatamantul special si CJRAE. Probabil vor urma cei din invatamantul de masa.
Pentru invatamantul special au fost elaborate noi planuri cadru pentru anul scolar 2018/2019, plauri cadru care nu sunt aplicate in acest moment; au fost amanate pentru anul scolar 2019/2020, momentan aplicandu-se planurile cadru valabile pentru anul scolar 2017/2018. Conform noilor planuri cadru, in invatamantul special mai apareau niste norme in plus fata de cele actuale. Asadar, nimic nu e intamplator !
Problema cea mai mare a ISJ Suceava si a directorilor – ca ordonatori de credite si angajatori – este ca normele trebuie reduse cu data de 1 …septembrie 2018. Persoanele care ocupa normele ce vor fi reduse au lucrat de la 1 septembrie 2018, in baza unui contract individual de munca si acum raman fara locuri de munca, mai mult, dupa "dispozitiile" MEN aceste persoane nu ar trebui platite cu data de 1 septembrie 2018!", a explicat Traian Paduret pentru
Smart Press Suceava.
Daca stiti cazuri sau detalii concrete despre concedierile mentionate va rugam sa lasati un mesaj in sectiunea de comentarii.