In acest articol prezentam principalele opere literare pe care elevii, indiferent de profil, trebuie sa le parcurga conform programei de examen in vigoare pentru disciplina Limba si literatura romana.
Opere BAC Romana 2025
Programa de BAC la Romana cuprinde opere din mai multe perioade ale literaturii romane, de la Programul Daciei Literare la postmodernism, si include poezii, nuvele, romane si piese de teatru reprezentative pentru fiecare dintre ele.
Autori canonici din programa examenului de Bacalaureat:
• Mihai Eminescu
• Ion Creanga
• I.L. Caragiale
• Titu Maiorescu
• Ioan Slavici
• G. Bacovia
• Lucian Blaga
• Tudor Arghezi
• Ion Barbu
• Mihail Sadoveanu
• Liviu Rebreanu
• Camil Petrescu
• G. Calinescu
• E. Lovinescu
• Marin Preda
• Nichita Stanescu
• Marin Sorescu
Conform programei scolare in vigoare,
examenul de BAC nu implica studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel putin unui text din opera acestora. In cazul textelor literare la prima vedere, ele pot apartine atat autorilor canonici, cat si altor autori studiati.
Pentru proba scrisa, elevii trebuie sa studieze in mod aprofundat cel putin numarul minim de texte prevazute in programa scolara, apartinand autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei romanesti despre care sa poata redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, in care sa aplice conceptele de istorie si teorie literara (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiza tematica, structurala si stilistica) mentionate in programa.
Tematica studiilor de caz si a dezbaterilor din programele scolare, regasita in programa de examen, poate fi valorificata in cadrul probelor orale si scrise, prin solicitarea argumentarii unor opinii sau judecati de valoare pe marginea acestora.
Lista Opere BAC 2025
Examenul de BAC la Limba si Literatura Romana necesita o abordare structurata si bine organizata. Elevii au nevoie sa cunoasca nu doar rezumatele operelor studiate in anii de liceu, ci sa fie capabili sa interpreteze textele literare din punct de vedere stilistic si tematic si sa le puna in contextul cultural in care au aparut.
Iti venim in ajutor pentru pregatirea examenului de Bacalaureat cu Scheme si rezumate la Limba Romana elaborate de prof. Oana Valeria Chelaru, autor si coautor la numeroase lucrari dedicate instruirii elevilor.
Centrata pe imbunatatirea abilitatilor de concepere a rezolvarii de la Subiectul al III-lea, culegerea propusa:

ofera modele de rezumate si scheme;

ajuta elevii sa se pregateasca eficient pentru performante deosebite la proba de Limba si literatura romana;

dezvolta gandirea logica a elevului, il ajuta sa construiasca raspunsuri argumentate solid si sa le prezinte coerent si persuasiv;
Rezumate Opere BAC
In culegerea mentionata veti gasi rezumatele operelor care fac parte din programa de Bacalaureat, astfel:
Vasile Alecsandri – Malul Siretului, vol. „Pasteluri”, 1868-1869
Mihai Eminescu – Floare albastra, 1873
Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb, 1877
Ioan Slavici – Moara cu noroc, 1881
I.L.Caragiale – O scrisoare pierduta, 1884
George Bacovia – Plumb, 1916
Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, 1919
Liviu Rebreanu – Ion, 1920
Ion Pillat – Aci sosi pe vremuri, 1923
Ion Barbu – Riga Cryto si Lapona Enigel, 1924 (1930, volum)
Tudor Arghezi – Testament, 1927
Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi, 1930
Mihail Sadoveanu – Baltagul, 1930
George Calinescu – Enigma Otiliei, 1938
Marin Preda – Morometii, 1955
Nichita Stanescu – Leoaica tanara, iubire, 1964
Marin Sorescu – Iona, 1968
Mircea Cartarescu – Poema chiuvetei, 1985
Model rezumat: Mihai Eminescu - "Floare albastra" 1873
Contextul aparitiei
Poezia „Floare albastra” este o egloga, adica o idila cu dialog, scrisa in ritm trohaic si aparuta in revista „Convorbiri literare” in 1873. Creatia este o capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete si anunta marile creatii ulterioare, ce vor culmina cu „Luceafarul”.
►Evidentierea a doua trasaturi care permit incadrarea textului poetic studiat intr-o perioada, intr-un curent cultural/literar sau intr-o orientare tematica
Textul se incadreaza in romantism prin mai multe trasaturi, cum ar fi:
– teme predilecte – natura si iubirea, conditia geniului, aspiratia spre absolut;
– motive literare specifice: motiv romantic de circulatie europeana. „Floarea albastra”, ca motiv, isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul de fericire, de iubire pura, intalnit si la romanticii europeni: Novalis, Leopardi. La Eminescu, albastrul este culoarea infinitului, iar floarea simbolizeaza viata, iubirea;
– amestecul speciilor: poem filosofic, egloga (idila cu dialog), elegie;
– figuri de stil favorite: antiteza, ilustrata si de opozitiile structurale: eternitate-viata, masculin-feminin, geniu-fiinta terestra, vis-realitate, departe-aproape, trecut-prezent.
Tema
La romantici, tema iubirii apare in corelatie cu cea a naturii, intrucat natura devine stare de suflet pentru trairile poetului. Poezia „Floare albastra” apartine temei iubirii si ilustreaza iubirea paradisiaca, idilica, dar implica, totodata tema conditiei omului de geniu care aspira la absolut.
Structura compozitionala
Sub aspect compozitional, poezia este construita pe doua planuri distincte, inegale ca intindere: un plan al femeii, celalalt al barbatului. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul este un contemplativ, dornic sa atinga absolutul si preocupat intr un ceas cand putea sa cunoasca fericirea, de altceva, de idei abstracte si meditatie, dupa cum reiese din ingaduinta fata de sentimentele fetei: „eu am ras, n-am zis nimica”. Cele doua planuri ale poeziei ilustreaza doua idei: ideea cunoasterii abstracte si reci a barbatului si cea a cunoasterii terestre a femeii, prin iubire.
►Comentarea a doua imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat
Prima secventa a poeziei, alcatuita din primele trei strofe, contureaza portretul omului de geniu, alcatuit simbolic din elementele cosmicului: „Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori si-n ceruri nalte”. Strofele reprezinta monologul iubitei care ii reproseaza iubitului indepartarea de lume si de ea. Reprosul plaseaza barbatul intr-o lume superioara, subliniind izolarea omului de geniu si preocuparea lui pentru cunoasterea abstracta. Aspiratia spre cunoasterea absoluta este surprinsa de metafora „rauri de soare/Gramadesti-n a ta gandire” si de miscarea ascendenta. Domeniul cunoasterii guvernat de timpul infinit este definit prin intermediul unor metafore cu valoare de simbol: „intunecata mare ” – misterul genezei, „campiile asire” – universul culturii, „Piramidele-nvechite/Urca-n cer varful lor mare” – universul creatiei umane proiectat cosmic, tainele, maretia.
Calendar BAC sesiunea iunie 2025
Examenul de Bacalaureat 2025 vine cu schimbari semnificative pentru elevii de clasa a XII-a, care vor sustine probele de competente in perioada 27 ianuarie - 7 februarie, in vreme ce probele scrise se vor desfasura in a doua si a treia saptamana din luna iunie 2025.
27-29 ianuarie 2025 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A
29-31 ianuarie 2025 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B
3-5 februarie 2025 Evaluarea competentelor digitale - proba D
5-7 februarie 2025 Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala – proba C
2-6 iunie 2025 Inscrierea candidatilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen
6 iunie 2025 Incheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
10 iunie 2025 Limba si literatura romana – proba E.a) – proba scrisa
11 iunie 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisa
13 iunie 2025 Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E.d) – proba scrisa
16 iunie 2025 Limba si literatura materna – proba E.b) – proba scrisa
20 iunie 2025 Afisarea rezultatelor la probele scrise (pana la ora 12,00), vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor (in intervalul orar 14,00 - 18,00)
23-24 iunie 2025 Vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor
30 iunie 2025 Afisarea rezultatelor finale
Calendar Bac toamna 2025
14-21 iulie 2025 Inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidatilor care au promovat examenele de corigente
4-5 august 2025 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana – proba A
5 august 2025 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B
6 august 2025 Evaluarea competentelor digitale - proba D
7-8 august 2025 Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C
11 august 2025 Limba si literatura romana – proba E.a) – proba scrisa
12 august 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisa
13 august 2025 Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E.d) – proba scrisa
14 august 2025 Limba si literatura materna – proba E.b) – proba scrisa
18 august 2025 Afisarea rezultatelor la probele scrise (pana la ora 12,00), vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor (in intervalul orar 14,00 - 18,00)
19-20 august 2025 Vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor
26 august 2025 Afisarea rezultatelor finale
La examenul national de Bacalaureat sunt declarati promovati candidatii care indeplinesc, simultan, urmatoarele conditii: au sustinut probele de evaluare a competentelor, au sustinut toate probele scrise si au primit cel putin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obtinut cel putin media 6.