Disciplina „Dezvoltarea jocurilor video” se adreseaza elevilor de la toate filierele, profilurile si specializarile. Studiul disciplinei poate incepe in oricare dintre clasele de liceu si necesita competente initiale minime de programare, formate pe parcursul ciclului gimnazial.
Studiul disciplinei „Dezvoltarea jocurilor video” se desfasoara cu intregul colectiv de elevi, intr-un laborator de informatica in care exista un numar corespunzator de statii de lucru, cu dotari care sa permita formarea competentelor din programa pe baza continuturilor corespunzatoare.
Potrivit notei de prezentare a noii discipline, aceasta permite implicarea elevilor in activitati similare cu ale profesionistilor din domeniu, realizate pe grupe, elevii asumandu-si rolurile specifice dintr-o echipa de dezvoltare a unui joc si constientizand valoarea muncii in echipa. Dezvoltarea jocurilor implica abordarea invatarii interdisciplinare, integrate, prin rolurile care includ povestire/naratiune, design grafic, animatie, inginerie de sunet, management de proiect, utilizarea notiunilor din matematica si stiinte pentru modelarea actiunilor si reactiilor personajelor in diverse situatii, selectarea si aplicarea metodelor adecvate de proiectare, dar si conceperea algoritmilor si implementarea acestora in limbaj de programare, alegerea si utilizarea celor mai potrivite instrumente tehnologice pentru dezvoltare si implementare.
In Romania, dar si in alte tari, industria de dezvoltare a jocurilor ocupa un rol important pe piata muncii, iar programa scolara a disciplinei „Dezvoltarea jocurilor video” raspunde nevoilor de alfabetizare digitala din perspectiva noilor cerinte socioprofesionale, printr-un curriculum relevant, vizand formarea unui set de competente digitale pe care absolventii invatamantului liceal sa le poata valorifica in viata activa.
De asemenea, disciplina valorifica creativitatea si curiozitatea elevilor, oferindu-le sansa de a dobandi experienta initiala pentru un domeniu extrem de atractiv in randul tinerilor. Nu in ultimul rand, disciplina „Dezvoltarea jocurilor video” contribuie la dezvoltarea abilitatilor secolului XXI, necesare pentru a reusi in era informationala, cum ar fi gandirea critica, gandirea creativa, capacitatea de a colabora si de a comunica eficient, flexibilitatea.
Exemple de Domenii de continut pentru disciplina "Dezvoltarea jocurilor video"
1. Introducere in teoria jocurilor
Definirea disciplinei si a rolului ei. Impactul economic al dezvoltarii jocurilor
Specializari in industria de dezvoltare a jocurilor: proiectant, programator, producator, manager de proiect, tester, artist grafic
Repere importante din istoricul dezvoltarii jocurilor/platformelor:
— evolutia platformelor/dispozitivelor de joc, de la cele produse de Magnavox, Atari, SEGA, Nintendo pana la PS5, SteamBox, SmartTVs
— evolutia jocurilor de la Pong la Modern Warfare 2
— referinte notabile (Pac Man, Mario, Quake1, Starcraft, Counter Strike, World of Warcraft, FIFA) Concepte de baza in teoria jocurilor:
— poveste/story/context/scop — de ce joci acel joc?
— mecanici/reguli de joc — cum joci acel joc?
— grafica/elemente vizuale — cum arata acel joc?
— identitate/personaje — cine esti in acel joc?
— niveluri/progresie — cum avansezi in joc?
Etape in dezvoltarea unui joc video
— proiectarea jocului (game design)
— realizarea elementelor de grafica si a secventelor audio din cadrul jocului
— realizarea aplicatiei de tip joc video
— testarea si optimizarea aplicatiei
— distribuirea/publicarea aplicatiei
2. Proiectarea jocului (game design)
Repere pentru analiza si documentarea in vederea dezvoltarii unui joc — tematica, aspecte ludice/didactice, domenii implicate, norme si standarde de etica ale domeniilor implicate, tipul jocului
Repere pentru stabilirea tehnologiilor necesare implementarii unui joc — tipul jocului, obiecte si personaje ilustrate in joc, actiuni din cadrul jocului
Repere pentru realizarea scenariului — joc (gameplay), bucla jocului (gameplay loop), bucla centrala a jocului (core gameplay), obiectivul/obiectivele jocului (pentru obtinerea de recompense, avansare in joc si castig), modalitati de a genera scopuri si obiective (de exemplu, punctaj, clasament, colectare, terminarea nivelului), entitati implicate cu stari posibile ale acestora si operatii specifice, niveluri ale jocului, mecanici ale jocului, feedback in joc, echilibrarea si dificultatea jocului
Caracteristici ale unei entitati: rol, aspect, elemente componente, actiune
Rol al unei entitati si caracteristici corespunzatoare acestui rol:
— personaj jucator: profil (de exemplu, nume, experienta acumulata), atribute (de exemplu, energie, viteza de reactie), abilitati (de exemplu, mentale, motorii, sociale), progres, stari, salvari
— personaj adversar: profil, atribute, abilitati, stari
— personaj narator, entitati secundare/auxiliare: profil, atribute, stari
Caracteristici ale unui nivel al jocului:
— structura si aspectul vizual ale unui nivel (de exemplu, harta, decoruri)
— entitati prezente in cadrul nivelului: scop, obstacole, interactiuni
— elemente specifice pentru progresul personajului jucator (de exemplu, scor curent, timp-limita, puncte de salvare)
— elemente care influenteaza dificultatea unui joc, tipuri de curba de dificultate, dificultate adaptiva
Elemente care caracterizeaza o mecanica a jocului: reguli si sisteme de reguli
Tipuri de mecanici care guverneaza jocul:
— mecanici pentru conditiile de progres si recompensare — castig/imbunatatire, avansare la un alt nivel (de exemplu, pe baza unor criterii pentru succes si recompensare, colectarea unor obiecte, deblocarea unor abilitati)
— mecanici pentru controlul unei entitati (de exemplu, reguli de miscare — coliziuni, pante, viteze, acceleratii, reguli de explorare)
Elemente care caracterizeaza feedbackul (raspunsurile jocului la actiunile entitatii): informatii despre actiunile jucatorului (feedback pozitiv sau negativ), modalitati de exprimare (de exemplu, vizual, auditiv)
Repere pentru gestionarea fluxului de intrare si a fluxului de iesire — entitati implicate, momente de timp
Modalitati de inregistrare a documentatiei de design si structuri de date: unelte pentru crearea structurilor de date (aplicatii cu foi de calcul) si pentru descrierea mecanicilor jocului (editoare de texte), unelte avansate specifice jocurilor (editoare de jocuri)
3. Instrumente digitale pentru dezvoltarea jocurilor
Tipuri de aplicatii utilizate in dezvoltarea jocurilor — rol/operatii de baza si exemple:
— aplicatii de prelucrare a imaginilor (de exemplu, GIMP, Photoshop, MSPaint) pentru redimensionare, decupare, lipire, transformari ale imaginilor
— medii de dezvoltare integrata (de exemplu, IDE: Visual Studio, Eclipse, Netbeans etc.) pentru introducerea componentelor si asigurarea functionalitatii aplicatiei
Medii de dezvoltare integrata:
— modalitati de instalare/accesare a unui mediu de dezvoltare integrata
— elemente de lucru in mediile de dezvoltare integrata: proiect, formulare cu fisiere asociate pentru cod si aspect, proprietati, evenimente
— functionalitati ale mediului de dezvoltare pentru introducerea componentelor: ferestre pentru designul/codul aplicatiei, panouri de unelte (ToolBox), panouri de proprietati, fereastra de gestionare a proiectului
— functionalitati ale mediului de dezvoltare pentru executarea unei aplicatii, semnalarea erorilor si depanare, fereastra de rulare
(...)
Cum se desfasoara orele de "Dezvoltarea jocurilor video"
La sugestii metodologice, Ministerul Educatiei mentioneaza ca organizarea unitatilor de invatare este la dispozitia profesorului, iar in procesul didactic se recomanda ca succesiunea lectiilor sa faciliteze crearea unui joc concret, alternand aspectele teoretice cu aspectele practice.
Metodele didactice de predare, invatare si evaluare vor fi stabilite de fiecare profesor, avand in vedere nivelul de achizitii si de varsta al elevilor si valorificarea creativitatii acestora.
Prezentarea continuturilor poate cuprinde realizarea unor exemplificari si demonstratii practice, folosind, dupa caz, un limbaj de programare specific, respectiv utilizarea unor facilitati relevante ale tehnologiei specifice.
Elevilor li se pot propune activitati de invatare prin care sa experimenteze si sa exerseze realizarea unor operatii sau obtinerea unor efecte prin modificarea anumitor parametri ai unui produs furnizat de profesor.
In cadrul studiului disciplinei se pot realiza jocuri de la simple la complexe, ca de exemplu:
— ghiceste un numar generat de calculator, pentru a pune in evidenta comunicarea dintre calculator si utilizator prin intermediul aplicatiei de tip joc;
— T-Rex, Flappy bird, Space battle, Tetris, pentru a pune in evidenta lucrul cu entitati — sprite 2D, animatii si deplasari pe ecran.
Evaluarea elevilor
Se recomanda ca elevii sa fie incurajati sa aprecieze valoarea unui plan /scenariu al jocului, sa isi scrie ideile, aceasta ajutandu-i sa treaca de la intuitiv la concret si detaliat. Evaluarea este un aspect esential al activitatii didactice in sistemul educational. Se recomanda utilizarea metodelor traditionale de evaluare (probe orale, probe scrise, probe practice), dar si a celor moderne/complementare (proiecte, referate, portofolii etc.).
Utilizarea proiectului, ca metoda de invatare-evaluare, permite aplicarea, in mod creativ, a cunostintelor teoretice si practice dobandite.
Autoevaluarea si evaluarea colegiala le permit elevilor sa isi evalueze propriile progrese si sa identifice noi modalitati de progres. Evaluarea colegiala poate conduce la identificarea de noi idei si la o invatare colaborativa.
Programa Dezvoltarea jocurilor video, invatamant liceal