Bursele sunt in valoare de aproape 600 de lei, iar pentru acordarea lor studentii semneaza un protocol cu universitatea si cu Inspectoratul Scolar Judetean, prin care se angajeaza sa urmeze modulele psihopedagogice in timpul facultatii. Dupa ce devin absolventi, prin contractul semnat trebuie sa mearga sa predea in localitatile de provenienta din mediul rural pentru o durata egala cu cea in care au primit bursa.
Ideea de beneficii financiare de care au parte studentii care vor preda in mediul rural nu este noua. Legea educatiei nationale, mai exact Legea nr. 1/2011 stipuleaza in cuprinsul articolului 204:
"(1) Studentii care provin din familii cu venituri reduse beneficiaza de un sistem de imprumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, in conditiile legislatiei in vigoare, prin Agentia de credite si burse de studii. Imprumuturile pot acoperi taxele de studii si costul vietii pe perioada studiilor.
(2) Absolventii care vor practica profesia minimum 5 ani in mediul rural vor fi scutiti de plata a 75% din imprumut, aceasta parte fiind preluata de catre stat, in cuantum de maximum 5.000 lei.
(3) Agentia de credite si burse de studii propune reglementari corespunzatoare in vederea acordarii creditelor".
Ambele reprezinta oportunitati pentru tineri de a primi mijloacele financiare necesare care sa ii atraga catre studii, mai ales ca exista statistici care arata ca procentul tinerilor din mediul rural care ajung sa urmeze studii superioare este mai mic de 5%.
Detaliul care nu au fost inca pus la punct
Unul dintre aspectele problematice este ca mai multi studenti pot alege aceeasi facultate, iar cand se intorc in mediul rural vor dori sa predea aceeasi materie. Prin urmare, ramane de gasit o modalitate de a pune la punct procedurile de ocupare a posturilor de invatamant.