Ajutati-va copilul cu examenele scolare! 5 sfaturi practice pentru parinti

De Portal Invatamant
la 10 Apr. 2017
0 comentarii
Fii primul care comenteaza
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Ajutati-va copilul cu examenele scolare! 5 sfaturi practice pentru parinti10Apr.2017

Modificarile din ultimul timp au facut ca sistemul scolar sa implice mai multe testari si examene, de la varste mai mici. Presiunea examenele este resimtita la toate varstele, iar copiii trebuie sa stie ca se pot baza pe sustinerea dumneavoastra atunci cand dau primele examene din viata lor.








Iata cum puteti contribui la reusita copilului dumneavoastra:
 
1. Ajutati-l sa-si planifice programul de studii
 
Copiii nu isi dau seama mereu cat timp le va lua pentru a retine un anumit volum de informatii si este foarte posibil sa aiba tendinta sa amane momentul in care incep sa studieze. 
 
Il poti ajuta explicandu-i cum functioneaza memoria noastra, ca repetitia chiar ajuta si ca trebuie sa treaca un anumit timp pentru a fi sigur ca a memorat si ca a inteles perfect informatiile. Mai mult, daca va lasa totul pe ultima suta de metri, stresul simtit scade calitatea procesului de invatare, iar cantitatea mare de informatii este greu de asimilat dintr-o data.
 
Propuneti-i un program adecvat de studiu pentru fiecare zi, care sa nu se prelungeasca pana seara tarziu sau noaptea, deoarece copilul va fi obosit si nu va mai invata la fel de eficient. 
 
Desi este important sa il incurajati sa urmeze programul stabilit, evitati sa il presati constant si sa il intrebati tot timpul de ce nu invata. 
 
2. Prezentati-i tehnici de studiu
 
Multi copii invata mai bine daca se folosesc de rezumate, notite, schite sau desene. Faptul ca scrie sau schiteaza informatia ajuta atat la memorare, cat si la intelegere. Asadar, invatati copilul sa isi faca notite si schite inaintea unui examen scolar, care sa rezume in mare informatia. 
 
Alti copii memoreaza si inteleg prin repetarea cu voce tare a informatiei. Incurajati-l sa invete in acest fel. 
 
Atunci cand are nevoie de relaxare, incurajati-l sa iasa la o plimbare, miscarea si aerul curat fiind extrem de benefice pentru creier. 
 
3. Fiti intelegatori cu el in timpul perioadei de studiu pentru un examen
 
Copilul poate fi stresat, deci mai iritabil si agitat, precum si mai obosit. Astfel ca incercati sa il implicati cat mai putin in alte activitati care ii cer timp sau efort. De asemenea, incercati sa va asigurati ca doarme si mananca bine; unele persoane nu pot dormi bine inainte de un examen, iar asta le afecteaza performanta.
 
4. Ajutati-l sa aiba incredere in el inainte de un examen scolar
 
Daca ii este teama, spuneti-i ca aveti incredere in el. Puneti accentul pe importanta studiului si nu neaparat pe rezultale foarte bune. Subliniati ca este esential sa se pregateasca cat de bine poate, si atunci notele vor reflecta asta, dar ele nu ar trebui sa reprezinte un scop in sine. Povestiti-i despre cum au fost examenele pentru dumneavoastra si explicati-i ca este firesc sa se simta putin anxios. Explicati-i, de asemenea, ca emotiile (daca nu sunt exagerate), sunt benefice si ne ajuta sa ne concentram mai bine.
 
Poate va ganditi ca l-ar stimula sa-i promiteti o recompensa in caz ca are rezultate bune, dar acest lucru nu este o strategie recomandata, deoarece adauga presiune asupra copilului. In plus, i-ati da de inteles ca nu munca sa, nu studiul are valoare, ci recompensa obtinuta.
 
Bineinteles ca, dupa examen, ajuta sa il apreciati si sa il laudati pentru rezultate. Iar daca nu sunt bune, incurajati-l sa incerce mai mult data viitoare.
 
5. Organizati o simulare a examenului
 
Parintii pot ajuta copilul cu examenele scolare simuland, cu mai multe zile inainte, o testare acasa si permitandu-i astfel copilului sa vada cum se descurca, la ce nu se descurca si unde mai are de lucru. 
 
Puteti sa ii dati sfaturi despre cum sa abordeze testul: de exemplu, ca strategie, este util sa citeasca in intregime cerintele, apoi sa le rezolve initial pe cele simple, de care este sigur, neuitand sa verifice timpul ramas pentru cele mai dificile. 
 
Aceste repetitii sunt extrem de utile, in special pentru ca il invata sa isi gestioneze mai bine timpul pe care-l are la dispozitie. Se intampla des ca rezultatele sa fie slabe din cauza faptului ca elevul nu stie sa isi aloce destul timp la fiecare subiect in parte, iar daca tineti cont de acest lucru, il puteti ajuta.


Ti-a placut acest articol?
Distribuie-l pe Facebook sau trimite-l pe WhatsApp altor parinti sau profesori!

0 comentarii
Fii primul care comenteaza
Urmareste-ne pe Google News
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !
Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

x
Lasa un raspuns



Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Va oferim GRATUIT Raportul Special
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte din invatamant.
Aboneaza-te la Newsletterul GRATUIT si fii informat!
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
eNews Portal INVATAMANT
Iti oferim Gratuit Raportul Special
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Citeste GRATUIT toate
informatiile despre
invatamantul primar,
gimnazial si liceal.
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Adauga mai jos adresa ta de email si
primesti Raportul Gratuit



Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Va oferim GRATUIT Raportul Special
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte din invatamant.
Aboneaza-te la Newsletterul GRATUIT si fii informat!
Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Iti oferim GRATUIT
Raportul Special
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Primesti GRATUIT noile
TESTE REZOLVATE pentru Evaluarea Nationala
Adauga mai jos adresa ta de email
si primesti Raportul Gratuit

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
//