Mircea Dumitru, ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, a lansat un apel public tuturor directorilor in functie sa nu impiedice accesul cadrelor didactice care doresc sa participe la concurs.
"Solicit ferm actualilor conducatori de scoli sa puna la dispozitia colegilor lor toate documentele scolare de care au nevoie pentru a se inscrie. Daca vom primi in continuare mesaje, daca ni se va semnala faptul ca cei care doresc sa se inscrie sunt impiedicati, nu vom ezita sa apelam la autoritatile statului pentru a aduce din nou legea in scoli", a afirmat Mircea Dumitru.
Ministrul Educatiei a subliniat ca mesajul transmis este unul de intrare in normalitate, nu un mesaj politic, insistand asupra nevoii de a avea un cadru transparent si predictibil in care profesorii cu aptitudini de buni manageri sa poata conduce o scoala pe durata unui mandat de patru ani.
"Nu stiu daca mai exista in momentul de fata, in Romania, un sistem social de importanta educatiei, un sistem care sa insemne atat de mult pentru viata Romaniei de astazi, dar in care selectia managerilor sa nu se faca pe baza de concurs public si transparent. Semnalul Ministerului Educatiei e ca trebuie sa se intre intr-un regim de normalitate si anume ca, o data la patru ani, sa se organizeze un concurs. Aceasta trebuie sa fie normalitatea. O scoala a carei conducere va continua sa functioneze numai pe baza detasarii, acordata arbitrar, nu poate sa se dezvolte, nu este un mediu propice pentru formarea copiilor (...)", a mai afirmat ministrul Mircea Dumitru.
"Adresez directorilor aflati in functie rugamintea de a-si da tot concursul pentru a pune la dispozitia cadrelor didactice informatiile si documentele de care au nevoie, de a lasa pe toata lumea sa participe la concurs, pentru ca asta inseamna sa traim intr-o democratie si sa participam la o competitie in urma careia sa fie desemnati cei mai buni manageri pentru scoala romaneasca", a declarat secretarul de stat.
Inscrierea candidatilor la concursul de ocupare a functiilor de director si director adjunct din unitatile de invatamant preuniversitar continua pana pe data de 2 octombrie, inclusiv.
In data de 7 octombrie vor fi afisate rezultatele verificarii conformitatii criteriilor de participare, iar in data de 12 octombrie va avea loc proba scrisa la nivel national, cu subiecte elaborate de Ministerul Educatiei. In total, au fost scoase la concurs 9.047 de posturi de conducere in unitatile de invatamant preuniversitar, dintre care 6.545 sunt functii vacante de directori, iar 2.529 de directori adjuncti. Pana in data de 20 septembrie, ora 12:00, erau inscrisi 1.300 de candidati.